Ioan Mărginean se apără după ce a fost acuzat că și-a dat primă de „dezinstalare” la Gaz Metan Mediaș: „Sunt banii mei. E grav că acte au ieșit din club”

Ioan Mărginean se apără după ce a fost acuzat că și-a dat primă de „dezinstalare
  • Publicat:

Ioan Mărginean, fostul președinte al lui Gaz Metan Mediaș, a reacționat după dezvăluirile potrivit cărora a primit o primă de „demitere” de 58.800 de euro, în ultima zi de activitate la Gaz Metan Mediaș, chiar din semnătura noului președinte recent intrat în organigrama clubului, Cristi Pustai.

Oficialul se apără acum și spune că toată această sumă i se cuvinte, întrucât echipa a performat sub comanda sa, iar cei 58.800 de euro reprezintă bonusuri de performanță pe care le merită.

Ioan Mărginean se apără după ce și-a acordat prima în ultima zi la Gaz Metan Mediaș: „Sunt banii mei”

Prima a fost acordată pentru performanțele din ultimele sezoane, iar la aflarea veștii Gaz Metan Mediaș a devenit butoi cu pulbere, în contextul în care jucătorii au salariile neplătite de luni de zile, iar o bună parte din lot a părăsit formația la scadența contractului, 30 iunie, refuzând prelungirea până la finele sezonului, în condițiile date.

„Un băiat, să-i spunem Mărginean Ioan, a preluat clubul Gaz Metan cu domnul Pustai și a promovat gruparea din B în A. Promovând, 1,280 de milioane de euro au intrat în club și am putut să facem un plan de reorganizare pentru a ține clubul în viață, fiindcă avea datorii de 3 milioane de euro.

În munca mea de administrator special, aveam bonusuri de performanță, ca orice manager. Am administrat aproape 13 milioane de euro. Nu credeți că peste tot în lume, în China, în America, managerul are bonusuri de performanță? Eu n-am luat banii din 2016, din 2017… Ăia sunt banii mei, domnilor! A fost o negociere. E grav că acte de o asemenea importanță au ieșit din club și-au fost date publicității. Pe foaie sunt două semnături, nu are număr de înregistrare, nu are ștampilă.

Administratorul judiciar după ce și-a încheiat problema, pe baza legii sportului, el a încheiat un contract de manager general care a trecut prin Comitetul creditorilor, clubul fiind în reorganizare, prevăzând că va fi o problemă cu continuitatea și cu semnătura. Cristi Pustai se judecă cu Valentin Iordănescu, sunt două decizii ale Comitetului Director. Nu eu decid. Oficial, nu este o hotărâre judecătorească, va judeca Tribunalul Mediaș”, a declarat Ioan Mărginean la Pro X.

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Dezvăluirile milionarului devastat de două drame amoroase. O soție l-a părăsit pentru nașul de cununie, una pentru Cristi Borcea
Dezvăluirile milionarului devastat de două drame amoroase. O soție l-a părăsit pentru nașul de cununie, una pentru Cristi Borcea
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
Regula pentru toți românii care cumpără medicamente. Este obligatoriu în România
Regula pentru toți românii care cumpără medicamente. Este obligatoriu în România
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…